osteni, va ordon: spre UEee !!!

Inca o cronica de vacanta

2010-09-16T23:46:00.040+03:00

Iar aveam ganduri de abandon pentru aceasta tentativa de blog, da' tocmai ce am fost intr-o vacanta cel putin interesanta si m-am gandit ca e un mijloc practic de a impartasi si altora din experientele traite.

Asadar, am planuit noi indelung o vacanta pentru vara anului 2010 in mult laudata Croatie. Am parcurs pe internet o gramada de materiale despre Croatia si am concluzionat ca destinatia cu pricina e mai mult o destinatie pentru turism "on your own", nu organizat, cu multe locuri de vizitat, nepotrivita stationarii indelungate intr-o singura locatie (cel putin la un prim contact).

1. Am plecat inspre Turnu Severin din Brasov in data de 30 august, pe culoarul Rucar - Bran. Drumul a fost parcurs fara probleme, pe o sosea foarte buna, doar cu putin stres cauzat neveste-mii (care a fost sofer in tara) in imprejurimile Craiovei de teribilistii "soferi" olteni.

P.S.: Brasovul ne-a impresionat foarte placut, are o urbanizare moderna, europeana, cu un aer cosmopolit, cu multe restaurante cochete in zona centrala, parcuri si alte detalii care ii mai reduc din apartenenta mioritica.

2. Dupa-amiaza am trecut granita in Serbia in ideea de a ajunge ptr. un prim popas in localitatea Čačak, dar la putina vreme am aflat cam care-i treaba cu Serbia: toata tara e un mare santier, sunt intr-o perioada de refaceri/imbunatatiri a infrastructurii existente. Pentru viitor este foarte bine, insa acum circulatia prin aceasta tara e un mic cosmar, sunt multe puncte unde se lucreaza si traficul se desfasoara intrermitent pe cate o singura banda. Dar asta ar fi doar partea roz a mini-cosmarului, daca n-ar fi si puncte unde circulatia este efectiv oprita, fara indicarea unei optiuni de ocolire a portiunii respective, ceea ce te determina sa intrebi localnicii (amabili, dar complet "english user un-friendly", cel mult "ruski tavarasci drujeski" sau cum s-o zice, zona e full de homo sovieticus) despre o cale de iesire.

O faza haioasa a fost cand am intrebat in engleza un nene despre o cale de continuare a traseului dorit in momentul in care dadusem peste un astfel de santier nesemnalizat cu vreo pancarta explicativa, iar acesta ne-a raspuns taraganat: "Sunceti din Romania ?", dupa care au urmat si alti cetateni cu o exprimare similara intr-o limba romana stricata, cu expresii de genul "mergeti drept inaince, dupa care intoarceti in loc si tat spre dreapta mergeti ...". La un moment dat am vazut un indicator pe care scria "Timok valley" si ne-am adus aminte ca la scoala am invatat despre romanii din valea Timocului, un fel de rude arhaice de-ale noastre, numiti vlahi de catre sarbi. Dupa multe ocoluri pe niste drumuri sarbesti de tara, ce-i drept asfaltate candva, dar surprinzator de inguste, cu o latime aproximativa de maxim 3,5 - 4 m (in conditiile unei circulatii din ambele sensuri), am reusit sa ajungem doar pana intr-un mic targ numit Paraćin unde am innoptat.

A doua zi am continuat in aceeasi nota de complicatii pe drum care s-au repetat, evident, si la intoarcere cand am intrebat chiar pe un sef de santier daca e vreo cale de ocolire a barierei care bloca drumul, raspunsul primit fiind ca putem trece linistiti, doar sa avem grija sa mergem "piano, piano ..." - urmau vreo 7 km de drum ingustat din cauza unor santuri proaspat sapate. Intr-un final, am ajuns si la granita cu Muntenegru, tara mult mai mica, dar cu sosele parca putin mai bune, chiar daca si aici e plin de santiere.

In concluzie, Serbia e o tara trista, cenusie, cu un popor vizibil mai sarac (o spun si statisticile oficiale), dar un mare santier de unde, in vreo 3 ani (estimez eu), va deveni o tara cu o infrastructura moderna, adaptata vremurilor actuale. Nu regret experienta sarbeasca, dar nu am de gand sa o repet, decat poate peste cativa ani cand va putea fi tranzitata pe eventuale autostrazi. Acum inteleg de ce multi romani, mai ales din partea de vest a Romaniei, prefera sa mearga in Croatia prin Ungaria, acolo existand autostrada din Budapesta pana pe coasta dalmata. De fapt, merita efortul de a traversa Romania chiar si pentru romanii din celelalte zone pentru a merge pe traseul ungar, asta insemnand parcurgerea Croatiei in sens invers celui in care am facut-o noi.

3. Ziua de 31 august a fost dedicata traversarii Muntenegrului, unde tin sa contrazic zvonistica despre dificultatea serpentinelor, drumul este specific unei zone muntoase, dar nu foarte greu de parcurs. La fel, multe santiere, dar totusi erau pancarte care dadeau indicatii despre metoda de ocolire. A, peisajul din muntii nostri e mai frumos, in Muntenegru e destul de stancos si cam putin impadurit, cel putin in zona prin care am trecut inspre litoral. Mult laudatul defileu al raului Tara nu s-a aflat in traseul nostru, asa ca nu pot confirma povestile despre acel loc extraordinar. La final, se trece prin tunelul Sozina lung de 4 km, de o calitate exemplara, scutind astfel traversarea pe serpentine a unui intreg munte, iar la iesire apare, superb, marea.

In tara peisajul e destul de saracacios si, in mare parte, santieristic, dar litoralul, cu statiunea cea mai importanta Kotor, este frumos si cosmopolit. Seara ne-am cazat in Petrovac, unde incepeam sa simtim aroma de statiune mediteraneana, chiar daca 70 - 80% dintre turisti sunt de origine sovietica.

4. Pe 1 septembrie am continuat traseul adriatic, oprind pentru o scurta vizita in Kotor - fosta cetate (ca multe alte statiuni), cu un sarm deosebit de orasel medieval conservat si adaptat foarte frumos vremurilor actuale, cu multe terase si magazine cochete de suveniruri, turisti in general vestici care se plimba si fac poze, lenevesc pe la terase, yachturi ancorate in port, atmosfera de vacanta ...

Dupa amiaza am plecat inspre zona Dubrovnik, seara am poposit pentru 3 zile intr-o mica localitate numita Cavtat, despre care ulterior am descoperit ca era putin mai "cu staif", cu multi turisti vestici mai in varsta, dar banosi, cu yachturi bengoase ancorate in port ... In scurt timp ne-am cazat la o pensiune, de unde, in zilele ce-au urmat, ne-am deplasat pana in Dubrovnik pentru a-l vizita, am facut o mica excursie cu vaporasul in insulele din zona ...

Dubrovnikul mi s-a parut cam prea laudat pentru ce ofera. Intr-adevar, e o fosta cetate medievala foarte bine pastrata si ingrijita, dar destul de aglomerata chiar si la final de sezon, cu multe terase si baruri cochet integrate pe stradutele inguste ale cetatii (de fapt ca in multe alte statiuni foste cetati). E frumos de vizitat intr-o zi, cred ca daca as fi stat mai mult m-as fi plictisit. Cetatea e principala atractie a statiunii, stilul medieval e sarmant pentru o scurta vizita si cateva poze.

Cum spuneam, am facut si o mini-croaziera prin insulele zonei, nu foarte interesanta precum facusem in Turcia cu ceva ani in urma, dar, una peste alta, a fost o zi placuta. Insulele sunt in mare parte pietroase, dar acoperite cu o vegetatie bogata, de un verde intens si populate cu pasari si alte animalute. Unele au faleze spectaculoase, cu stanci care se ridica semet deasupra apei de smarald.

.

5. Pe 4 septembrie am plecat mai departe de-a lungul coastei pana in Trogir, unde am stationat din nou vreo 4 zile. Pe drum am vizitat si Splitul cu palatul lui Diocletian.

Orasul Split e o localitate marisoara cu multe blocuri, nu prea a arata a statiune de coasta, doar zona cu palatul lui Diocletian e bine amenajata (ca si celelalte cetati de la Adriatica), dar ingropata in kitsch, mare parte a palatului a fost refacuta conform descoperirilor arheologice si accentuata latura comerciala pana la agresivitate, sunt enorm de multe tarabe cu "suveniruri", era facut si un fel de "teatru scurt" cu un imparat roman care venea cu garda in piata unde tinea un discurs pentru turisti ... in fine, se vedea deranjant intentia de a vinde cate ceva turistilor.

Trogirul s-a dovedit o alegere foarte buna, cazarea a fost excelenta (am gasit un apartament format din living care includea o bucatarie complet utilata, dormitor si o terasa cu vedere spre golf, numai buna de servit cafeluta de dimineata - de fapt cam toata coasta adriaticii este destinata turismului la pensiuni), a fost un bun punct de plecare inspre alte destinatii de interes din zona, in fiecare seara am luat masa la diferite terase din deja obisnuita cetate de statiune adriatica, am prins si cateva zile de plaja aproape de Trogir pe o mica plaja foarte romantica ...

O destinatie speciala a fost parcul national KRKA aflat la vreo suta de kilometri distanta de Trogir, pe care l-am vizitat intr-o zi. Acest parc, impreuna cu parcul Plitvice, sunt, dupa mine, cele mai frumoase locuri din Croatia. Atmosfera este EFECTIV de basm, de basm rusesc despre zanele apelor, a caror imparatie este vreo mlastina fermecata. O sa las imaginile sa vorbeasca de la sine.

6. Pe 8 septembrie am continuat traseul spre Zagreb, cu oprire in parcul Plitvice pentru vizitarea acestei minunatii. Pe langa frumusetea peisajului, totul surprinde prin curatenie, eficienta si diversitatea serviciilor oferite publicului vizitator (personal deosebit de atent, pliante explicative a traseelor din parc, mijloacele de transport aferente, restaurante, toalete, cosuri de gunoi pe fiecare traseu ...), preturi de bun simt ... practic te simti ca intr-o poveste. La fel, pozele sunt cele mai indicate pentru a transmite ceea ce am trait acolo (expresia "am vazut" mi se pare complet inadecvata).

7. A urmat capitala Zagreb in data de 9 septembrie, dupa innoptarea in targusorul Karlovac la o pensiune pustie. Zagreb a fost o surpriza neasteptat de placuta (cel putin la inceput), e un mic orasel care RESPIRA turism, curatenia este exemplara, facilitatile turistice sunt ca la carte, poti gasi foarte usor puncte informative de unde poti lua niste hartulii care te ghideaza in vizitarea principalelor obiective, sunt terase pline de viata, parcuri, cladiri vechi dar perfect intretinute, magazine imbietoare ... ce mai, e "ca-n Germania" :). Si e un oras cu vreo 800.000 de locuitori, desi din ceea ce vezi pe strada parca ar fi maxim 300.000, asa-i de lejer. Se vede de la o posta stilul aproape occidental de viata, dar, totusi, sunt tot balcanici, deci undeva trebuie sa dea cu bata-n balta.

Cand am ajuns in oras ne-am dus direct in zona centrala, care prezenta interes pentru o vizita rapida. E cam greu de gasit un loc de parcare, aglomeratie mare, asa ca, vazand la un colt de strada un semn cu parcare cu plata, am intrat si am parcat, cu gandul ca vom plati la intoarcere. Am mers linistiti sa ne plimbam, ne-am oprit si la o terasa, dupa care ne-am intors agale in parcarea cu pricina si ... aici ... SOC !!! - masina ioc ! Am incercat sa ne pastram luciditatea, desi perspectiva era foarte sumbra. Ne-am gandit ca, probabil, parcasem pe un loc rezervat si ne-au saltat masina. Spre usurarea noastra, chiar asa se intamplase. Dupa ce ne-am agitat o vreme sa aflam acest raspuns si unde sa apelam pentru recuperarea masinii, Simona a avut ideea castigatoare: sa sunam la un centru de informatii turistice, de unde am primit indicatii cum sa mergem la parcarea unde sunt duse masinile ridicate. Am mers acolo si o persoana de la un ghiseu ne-a aratat pe ecran poze cu masina noastra drept dovada a faptului ca parcasem pe un loc privat. Acum urmeaza partea balcanica a croatilor: in tot orasul, datorita ponderii importante pe care o are turismul in viata lor, cam tot ce inseamna panou informativ are textul scris in tzanshpe limbi, mai putin in cazul acelei parcari ghinioniste, unde erau niste tablite care spuneau ... niscai stuff in slava, din care inteleg doar ei. Parca erau special puse acolo ca sa te poata taxa ulterior la recuperarea masinii saltate. Si povestea balcanica a urmat si la parcarea de masini sechestrate, unde cel de la ghiseu ne-a spus foarte amabil ca pentru recuperarea masinii trebuie achitata la ei o taxa echivaland vreo 70 euro, fara anuntarea Politiei, "pentru a scapa de alte formalitati". La ghiseul mai sus amintit era coada de turisti straini in aceeasi situatie cu noi :) Situatia nu avea alternativa, deci, evident, am platit cu zambetul pe buze, rasufland usurati ca am reintrat in posesia masinii :D

8. Seara, dupa vizita Zagrebului care ne-a impresionat foarte placut, dupa pierderea masinii si reintrarea in posesie - fapt care ne-a cam panicat, dupa micul cosmar Belgrad - Turnu Severin, dupa niste vamesi sarbi cam afumati si plictisiti, dupa portiunea de drum Turnu Severin - Orsova aflata in stadiu de santier, cu circulatie alteranta pentru cele 2 sensuri de mers (ocolul prin Orsova era damblaua mea, au iesit toate "la fix": am ajuns noaptea dupa 12, iar a doua zi la plecare era ceata :)) ) am reusit sa ne cazam si sa ne putem "relaxa".

Tragand linie: a fost o vacanta de la agonie la extaz & back, nerecomandata cardiacilor (poate doar celor dornici de aventura), am vazut frumuseti unice, ne-am bucurat de cateva zile de plaja pe niste plaje exotice la inceput de toamna, dar parca efortul si doza de risc au fost cam mari. Daca, prin absurd, intr-o perioada viitoare ar fi realegem destinatia Croatia, am merge ca tot omul cu scaun la cap prin Ungaria, pe niste drumuri civilizate, pentru ca traseul nostru a fost ales cu o viziune romantica asupra vietii, oferindu-ne prea multe elemente de imprevizibil. Intr-un fel, a fost si un castig, pentru ca am putut afla "the hard way" despre niste zone relativ necunoscute (Serbia si Muntenegru), decat din ce era pe internet si acolo erau mai mult chestii "de bine".

Mai multe poze din calatorie aici: http://picasaweb.google.com/tazulete/2010#

H2CO3 ... CaCO3 ... sau totul e chimie

2009-06-01T23:04:00.007+03:00

Azi, in toaleta firmei, am descoperit urmatorul produs dedicat curateniei.

M-a frapat denumirea, care se aseamana izbitor cu o binecunoscuta bautura "racoritoare".

Probabil ca ambele contin elemente chimice similare ... nutritive, evident.

Lume, lume ! Veniti sa faceti poze cu maimuta … sau maimutele

2009-04-18T14:59:00.005+03:00

Cand sa spun ca mai rau nu se poate, realitatea mi-a tras o palma peste ochi. Trecand pe bulivar inspre zona Tiglina, am vazut noi dovezi ale imbecilitatii supreme de care da dovada mandrul nostru bobor (in fine, imbecilitate la prima vedere, de fapt cine stie ce interese de 2 lei sunt implicate). Pe scuarul de pe axul central al strazii, in timpuri de mult uitate d.p.d.v. al bunului simt (chiar daca si atunci sufeream de alte “bube”), erau cultivate flori, iarba si alte plante care schimbau cat de cat aspectul cenusiu al satului muncitoresc. Ei, acum ne-a palit dorinta de exotism si au fost adusi niste palmieri in genul celor de pe litoral care au fost plantati in niste ghivece asezate ordonat in zona mai sus mentionata. In ton cu timpurile actuale, cand nimeni nu mai este interesat de natura, iarba a decis sa-si ia talpasita, lasand un teren arid, potrivit la fix arborilor exotici. Poate de asta au si fost adusi, in ideea ca desertificarea tot o sa vina, de ce sa nu fim pregatiti ? Sa-i oferim conditii optime, sa-i demonstram ca suntem un popor primitor, sa o asteptam cu paine, sare si … palmieri. Sau poate fac parte dintr-un stralucit program turistic, prin care turistii straini, in loc sa mearga in zone exotice indepartate, pot veni aici unde vor gasi acelasi exotism cautat – vegetatie desertica, primate peste tot … Pana la urma e spre bine, cand ne-o pali o foame zdravana pe strada o sa putem rupe vreo curmala din copac …

galmopan, you suck !

2009-03-18T08:27:00.005+02:00

Nu ma invat minte ! Tot mai cumpar produse galmopan cu o speranta stupida ca ar fi mai de Doamne-ajuta. Ei, as. Ei merg neabatuti pe aceeasi linie de a produce marfuri EXECRABILE, dupa retete antice, mostenite de la Cuza. Interesant e ca la nivel local au succes. Oare din cauza clientilor, ramasi si ei cu deprinderi pashoptiste ?

Yo, old man, give me 5 ! ;)

2009-02-27T20:52:00.010+02:00

ING a rupt gura targului cu sloganul din imagine. A facut vreun brain(less)storming cu niste intelighenti de birou care nu au vazut ca afara batraneii din rromanika se inghesulaiesc/inghiontesc/imbrancesc/injura/scuipa pe la tot felul de pomeni electorale, bisericesti sau pe la obisnuitele cozi strabune de la alimentara.

Probabil ca i-au vazut ca pe niste batranei cool care zburda fericiti zambind tamp din spatele unor trendy ochelari de soare, cu castile de la ipod pe urechi, molfaind ciunga si salutandu-se cu batranescul “Give me 5, old man !”.

Sau ca pe niste "batrani de batrani" care se intalnesc la o partida de table pe bani in parc, dialogul aratand cam asa:

- Yo ol' man ..., wassup ?

- Nothin' man ... just hangin' around, bein' cool ...

- By that smile on your face I can tell you just got your "pensia"

- Yeah man, this "pensia" really keeps me goin' ... I LOVE PENSIA ! ... or PENSIA ! I'M LOVIN' IT ! Hey guys, don't you wanna come over to my place to watch a game and smoke some pot ? My treat.

- Aaall right, you all heard that, you old mofos, let's have a taste of the best "pensia" can buy !

Ar fi mers si un clip pe masura la Prima TV in cadrul actualei lor campanii, dar cu mesajul putin adaptat situatiei: “We love to undertake you !”.

Back to the toilet

2009-02-19T23:23:00.031+02:00

O noua postare dupa o noua vacanta intr-un altfel de paradis, de data asta un paradis al civilizatiei si al bunului simt si, totodata, un nou prilej de a-mi intari convingerile. Dupa un Santorini grecesc de vara tarzie a venit randul unui Kaprun austriac de iarna, tot tarzie, perioadele de vacanta astfel alese consider ca sunt ideale in contextul actual – lipsa aglomeratiei cu toate neplacerile aferente, posibilitatea de a ma bucura in tihna de oferta locurilor vizitate, poate si unele reduceri de preturi … Aici in Austria scopul principal al vacantei a fost schiul, scopul turistic trecand pe plan secundar, dar oricum s-au intrepatruns.

Dupa vreo 500 si ceva de kilometri prin rromanika care la dus nu au ridicat mari dificultati soferului (un bun prieten din facultate, respecte dom’ direktor Catalin aka John si la mai multe astfel de vacante :) ), am innoptat in Deva, a doua zi continuind-ne drumul de inca vreo 1100 de kilometri pana in Kaprun. Dupa intrarea in Ungaria, la vreo 40 de kilometri a inceput autostrada care a tinut … hat, pana aproape la destinatie, parcursul fiind astfel destul de monoton, cu o viteza oarecum constanta de croaziera legala pe autostrada, fara diverse obstacole neprevazute à la mioritza land, cu o sosea exemplara … de fapt si aici ne-a fost dat sa mai vedem inca o data ispravile mandrului bobor rroman – pe autostrada in Ungaria intr-o masina din fata noastra erau vreo 3 gigei, unul dintre ei aruncand pe geamul masinii o cutie (doza) de bautura care inca nu fusese consumata complet, cutia a cazut pe sosea in dreptul parapetului care desparte cele 2 sensuri de mers si a facut cateva “tumbe” la nivelul asfaltului … cu putin “noroc” ar fi putut sa ricoseze la noi in parbriz. Masina avea numar de gorj. In aceasta vacanta a fost ultimul moment dupa despartirea de patria muma/ciuma in care am mai avut parerea de rau ca m-am nascut printre voi, “dragi” concetateni.
Sa revenim: am ajuns in Kaprun cu mult mai putina oboseala fata de ziua precedenta, desi distanta parcursa a fost aproape dubla. Nu stiam ca intre Ungaria si Austria (cred ca intre toate tarile UE) nu mai sunt vamesi, au ramas doar gheretele acestora ca niste vestigii ale vechilor timpuri in care fiecare neam isi apara “glia” … in fine, aici ar fi o discutie mai lunga, subiectul e cam vast, fiecare epoca a fost dominata de diverse caracteristici, chiar daca acum se promoveaza aceasta “deschidere”, tot niste interese economice dicteaza mersul societatii … Ba mai mult de atat, exista o sosea intre Kaprun si Salzburg care trece putin si prin Germania, pe parcursul ei NEEXISTAND vama … chiar am fost intr-o zi in plimbare pana in Salzburg si la un moment dat pe sosea ne-a aparut un semn pe care scria “Welcome to Austria !” … ne-am privit de parca eram loviti de ceva, dupa care ne-am uitat pe harta si am vazut ca trecusem fara sa stim granita … pentru vreo juma’ de ora am fost si in Germania, mancatz-ash :)
Incepand cu sederea in Kaprun am gustat efectiv CIVILIZATIA ! Am vazut ce inseamna amabilitate, prietenie, incredere, cuvant, servicii de calitate si multe altele. Fiind o statiune dedicata in principal sporturilor de iarna, aproape toate activitatile desfasurate aici graviteaza in jurul lor: partiile sunt "fara numar" si impecabile d.p.d.v. calitativ, cabanele/hotelurile au incaperi speciale pentru depozitat schiuri si clapari, magazinele au 90% din marfuri produse dedicate sporturilor de iarna, sunt o gramada de centre de inchiriat astfel de produse, la un astfel de centru am apelat si noi. Chiar am de aici cel mai tare exemplu de bunavointa “nemteasca”: in prima zi am inchiriat echipament de ski pentru 4 zile, dar ulterior ne-a venit ideea sa facem si o plimbarica pana in Salzburg, ca tot era aproape (la vreo 100 km) si era pacat sa nu vedem oraselul lui Mozart. Dupa 3 zile am returnat echipamentul si am intrebat daca imi pot da banii inapoi pentru o zi de inchiriere contractata in plus … raspunsul a venit scurt, fara comentarii: “Sigur ca da !”, la care am ramas cu gura cascata avand mental asteptari mioritice, acasa as fi fost si apostrofat ca odata platit echipamentul pe o anumita perioada …
Gazda a fost de o amabilitate deosebita, in fiecare dimineata ne intreba ce dorim la masa, ne-a furnizat multe informatii utile despre localitate, iar cazarea a fost mult peste asteptari, fiind nu o camera, ci un apartament complet dotat cu 2 camere, la pretul unei camere, la capitolul asta chiar am iesit excelent.
De fapt aici TOT ce tine de o vacanta placuta functioneaza nemteste (sunt si austriecii un fel de nemti) - sosirea in conditii civilizate intr-o statiune montana, cazarea, inchiriatul de echipament sportiv, deplasarea la puzderia de partii cu masina sau cu autobuzul care circula “ceas”, urcatul pe munte cu nenumarate instalatii pe cablu (telescaunul mi s-a parut fascinant pentru un sedentar ca mine – te lasa EXACT la buza partiei, te dai jos pe schiuri si in secunda urmatoare deja schiezi) la care chiar daca se formau cozi, nu asteptai mai mult de 15 minute, posibilitatea de a lua masa chiar pe partie la o cabana care avea o cantina foarte mare cu autoservire unde, chiar daca era destul de aglomerat, ar fi fost practic IMPOSIBIL sa nu gasesti un loc la o masa (si aici treaba mergea nemteste – erau persoane angajate care urmareau permanent mesele ce se eliberau si le debarasau rapid), peste tot exista puncte de informare de unde poti lua gratuit o mica harta a zonei cu toate partiile de ski (e un sistem foarte eficient, in multitudinea de partii pe care le poti accesa nu te poti rataci, mai ales cand esti intr-un grup cu mai multi prieteni e foarte simplu sa stabilesti anumite puncte de intalnire), peisaje alpine ca in … ALPI :) si ce m-a impresionat cel mai mult era amabilitatea oamenilor, lipsa de incrancenare, nivelul de intelegere si incredere la care convietuiesc … schiuri lasate afara in rasteluri nesupravegheate, muzica, veselie, prietenie, zambete … parca era un fel de Woodstock montan :)
ASTA inseamna civilizatie, normalitate …
Dupa scurta dar concentrata vacanta a urmat intoarcerea in wc, ca altfel nu pot numi meleagul pe care salasluim/ne dusmanim/ne furam/ne violentam/ne hotomanim/ne … dar din pacate NU ne respectam/ne comportam civilizat/avem bun simt/oferim calitate … De la reintrarea in tara imi tot rasuna in cap o fraza ce incheie o melodie Cassa Loco – un colaj din vreun film mai vechi – care imi trezeste in minte imaginea unui taran iobag venind la boier dupa o rascoala ratata, strangand caciula in maini si spunand umil "suntem prosti domle, suntem saraci ..."
CONCLUZIE: imi urez sa am parte de cat mai multe astfel de iesiri si, de ce nu ?, o eventuala neintoarcere … :)

Cronica de vacanta sau dragi consateni, va urasc cu toata dragostea mea

2008-09-24T15:57:00.008+03:00

De mult n-am mai scris la blog, a fost o perioada de plictiseala si de lehamite, dar acuma am prea multe in torba ca sa nu o vars si, cu ajutorul sotiei, am compus impreuna urmatoarea postare, poate putin cam lunga … but bear with me/us :)

Asadar, stimati prieteni, am fost intr-o vacanta undeva prin rai … cum intri, prima pe stanga. Cu siguranta Santorini este raiul pe pamant, cu peisajele mirifice la vederea carora ti se taie respiratia (mi se face pielea de gaina si acum cand ma gandesc), cu o arhitectura ca din povesti (puzderie de casute albe imprastiate pe dealuri, impodobite pe ici-colo cu tuse albastre) … ce mai, o atmosfera incredibila de vacanta continua, de relache, de bucurie si prietenie intre popoare (erau foarte multi rusi si americani) … un parfum boem care plutea in aer, fericire, soare, mare clara precum cristalul, pesti inotand pe langa tine in apa, terase cochete, tavi generoase cu fructe de mare, deserturi excelente si niste struguri incredibil de gustosi din care se produce renumitul vin de Santorini, catei si pisici trandavind alene intr-o neverosimila tovarasie pe la toate portile, batranei greci simpatici ca din albume de fotografii, catari folositi pentru a le oferi comoditate turistilor in a urca diverse pante mai dificile, mori de vant, figuri lipsite de incrancenare, cununii pe plaja, japonezi cu trepiede si “tunuri” foto capabile sa surpinda in detaliu fiecare pixel al apusurilor de soare, milioane de flori in toate curtile si la toate ferestrele, plimbari cu vaporasul in jurul insulei si pe insulele din jur … lipsa “dulcelui” grai mioritic si a celor care il vorbesc … deci UN VIS … aproape erotic :)

Atasez si niste poze sugestive din multele pe care le-am facut.

Daa … toate bune si frumoase … pana la un punct – reintalnirea pe aeroportul din Creta cu elementele care mi-au tipat in urechi: “STOP DREAMIN’, din pacate esti roman !”, dupa care s-a declansat un intreg carusel al kkt-ului care zbura si zboara, in si din toate directiile.

Deci FAZA 1 – aeroportul din Heraklion – Creta

Cozile pentru check-in se desfasurau organizat, pe baza de bun simt si in conformitate cu anumite reguli. Ei … la cozile rromanesti (pe destinatia Bucuresti) era pe dos. Fiecare marlete trebuia sa i-o traga macar altcuiva prin a i se baga in fata, trebuia sa comenteze ceva despre capra vecinului, despre cat de rapid se misca o alta coada datorita functionarului aferent care intotdeauna este mai destoinic decat cel de la coada “comentatorului”. Linia care impune o distanta minima fata de persoana de la rand care a ajuns la ghiseu in scopul oferirii unui anumit grad de intimitate acelei persoane era, evident, incalcata cu grosolanie si marlanie mioritica de mai multe “persoane” care se imbulzeau ca vitele pentru a se urca mai rapid intr-un avion care ar fi plecat (in optica lor deformata) mai repede daca si-ar fi ocupat mai rapid locurile ! :)) Doar eu si nevasta-mea am tinut sa respectam regulile si nu atat dintr-un simt civic normal (care devenea stupid in toata acea multime de salbatici), cat mai ales pentru a vedea cum reactioneaza vecinul din spate a carui agitatie o simteam in ceafa, pentru ca intr-un final rabdarea sa-mi fie rasplatita prin explozia acestuia: “inaintati ?” la care noi am raspuns placid: “imediat ce se elibereaza ghiseul”, raspuns care nu i-a facut placere fortandu-l sa fie “amabil” si sa aprobe formal.

Dupa check-in, obiceiul romanului este sa se inghesuie la duty-free ca sa cumpere cu ultimii bani stransi din economiile de concediu multa ciocolata, whisky, si toate celelalte kkt-uri de care zeci de ani am fost privati. Sacosa de duty free este un icon al romanului asa cum este si coada. Pentru romanul mediocru produsele din duty free oferite rudelor si prietenilor echivaleaza cu diploma obtinuta dintr-o facultate prea facila. La fel si cu sticlutele de bauturi din avion. Suprematia neghiobului si mediocrului asupra lumii civilizate. Din pacate sunt tot mai multi si mai de peste tot. Lumea boema pe care cu naivitate ne-o mai imaginam noi si inca cativa prieteni a incetat sa mai existe. Prosti sunt foarte multi si din toate natiile. Mi-a fost dat sa vad in excursie italieni la care tartanii romani doar spera sa ajunga, cu multe tatuaje imense si cate trei ghiuluri la mana, cu gesturi de manelisti ghertoi, molfaind mandri ciunga si stuchind continuu.

FAZA 2 – in avion

Chiar daca stewardesele au anuntat ca pe timpul zborului este interzisa folosirea aparaturii electronice (telefoane, aparate foto …), romanasul nu se poate abtine sa-si dea in petec si sa-si scoata telefonul mobil cu camera foto incorporata pentru a face poze pe geamul avionului catre … noapte … Deci aparat foto slab (de la telefonul mobil) + blitz + geam de avion (din plastic cu o transparenta destul de redusa) + noapte afara + cucoana blonda (fotograful ad-hoc) = probabil (de fapt sigur) un mare bullshit – cred ca mai bine iesea un desen de mana cu peisajul dorit, chiar daca ar fi fost facut de un prescolar.

FAZA 3 – Gara de Nord – incununarea tragi-comicului narata in mare parte de nevasta-mea

Din motive obiective a trebuit sa petrecem noaptea de dupa aterizarea pe Baneasa si trenul spre casa in zona garii, la inceput in restaurantul de la benzinaria de vis-à-vis de gara, iar apoi in McDonald’s-ul garii. O vreme a fost ok, dar pe la orele 3 – 4 dimineata si-au facut aparitia in restaurant 3 fete absolut banale in aparenta care s-au asezat la o masa alaturata unde au pornit o discutie parca de la “radio shantz”. Destul de agramate, din genul cartieristelor, am aflat ca erau chiar studente, una chiar si terminase facultatea. Dupa cateva chicote prostesti si stridente au inceput sa-si povesteasca ceva experiente sexuale. Si au inceput …. despre un turc care o avea mica “mica mica da …. stia scoala baiatu’”, despre “un batran urat pe care nu dedeai fata mea doi bani” dar care ii produsese tinerei orgasme multiple, despre faptul ca “ce ati facut voi la mare am facut si eu pe 140 euro”, despre cate camere de hotel au vazut intr-o zi, despre “100 de euro care o primesc la camera”, despre cate …. au vazut in vara aceea … ce varste, ce forme, ce consistente … Si asta era doar inceputul “vietii de noapte” capitaliste :)

Pe la 4 am hotarat sa ne mutam in gara. Initial am vrut sa ne luam bilete dar … am aflat cu surprindere ca noaptea in gara nu se mai lucreaza si m-am intrebat daca nu cumva trenurile dorm si ele. Ne-am dus la un politist de proximitate si l-am intrebat de programul de lucru si ne-a spus ca poate dupa 4 jumate – 5 sa incercam. La McDonald’s asteptau mai multi turisti la usa sa deschida. Cu bagaje si pungi de duty-free. Cautau ce cautam si noi. Ceva cald de baut si o buda. (cam trist sa astepti sa se deschida McDonald’s pentru un pipi intre un avion si un tren). Cand s-a deschis, odata cu turistii cu bagaje, in McDonalds au intrat pe cele 2 usi, amestecate printre turisti si niste fapturi nefiresti, le-as zice batrani dar de fapt erau niste babe si mosi (poate inainte de vreme). Babele erau mici, aduse de spate si hade … S-au raspandit care incotro ca niste potarnichi, fiecare asezandu-se la o masa. Devenea un spectacol. Una era nebuna si vocifera ceva la o masa. I s-a adus o portie de cartofi prajiti si s-a linistit. La masa din fata noastra s-a asezat un barbat in varsta cam de 60 – 65 de ani imbracat simplu, purtand un rucsac. Si-a pus rucsacul pe scaunul de langa el si a inceput sa motzaie. Scena devenea de un comic absurd. In timp ce adormea sezand, capul ii pica in fata, spatarul scaunului scartaia cu un sunet incet … pana cand fruntea atingea masa si … brusc omul nostru isi ridica privirea tantosa in fata si isi potrivea basca pe cap timp de doar cateva secunde dupa care pleoapele cadeau singure si ritualul reincepea (caderea capului acompaniata de scartaitul spatarului).

In cele din urma m-am dus la toaleta si m-a surprins imaginea unui barbat care se spala pe dinti. Era unul din cei fara casa care se pare ca isi facea veacul prin local. Cand sa ma indrept spre cabina de wc remarc o tastatura si deasupra scria ca trebuie sa introduci codul de pe bonul fiscal urmat de # pentru a face comanda. Ahaaaaa …. tehnologie deci. Intelegeam si de ce. Cristi bineinteles nu pastrase bonul de la ceaiurile cumparate si i-am zis sa se duca repede sa mai cumpere ceva, pentru ca imi trebuia codul de acces spre fericire. Cu bonul in mana ,descifrand codul, m-am dus increzatoare inapoi. Omul care isi facea toaleta de data asta isi pieptana tacticos barba in oglinda. In fata mea intra o femeie si chiar inainte sa se inchida usa magica peste umarul meu o prinde o mana, ma da la o parte si intra. Era tot un barbat care spre comicul situatiei avea si o panglica si o cruciulita in piept. Nu-mi dadeam seama daca ar fi fost de botez sau inmormantare, omul acela era tot unul fara bagaje caci l-am vazut si mai tarziu. Omul s-a descurcat fara cod si bon … ok.

Cand am iesit domnul care-si facuse toaleta se privea din profil in oglinda. Era foarte bine frate. In restaurant, baba mica si cocosata imbracata in alb si cu batic alb cu bleu in cap se luase de baba maro (cu fusta si batic maro). Baba maro manca ceva si avea chiar si o cafea. Baba alba a plecat dojenind-o catre masa ei. Batranul din fata noastra derula in continuare spectacolul de-a dormitul – trezitul acompaniat de scartaitul de rigoare al scaunului. Era spectacolul lumii. Apareau si dispareau oameni cat se poate de curiosi.

La un alt moment intra un barbat pana in 40 de ani, tiganos, mare si foarte curios, se uita foarte atent la toata lumea si mergea totodata foarte hotarat in fata. Si-a scos telefonul mobil si-l tot freca prin mana dar privirea cerceta atent. A stat o vreme dupa care a plecat. Probabil nu vazuse pe nimeni usor de furat. Am iesit sa iau bilete pe la 5 jumate. Deja banuiam pe toata lumea si mai ales pe un baiat care statea trantit cu un umar pe peretele de la casa de bilete. Nu cumpara … statea foarte aproape de oamenii care cumparau. I-am lasat spatiu sa isi cumpere el inainte, insa mi-a facut semn ca urmez. Am cerut biletele, m-am descurcat sa scot banii cu doua degete din portofelul din poseta pe care o tineam strans la piept. Restul pe care l-am primit l-am trantit direct in poseta dupa tactica ca daca vrea cineva sa ma fure mai bine da de bani dezordonati inainte de portofel. Baiatul a intrebat dupa mine ce tren circula la Baia Mare si cat costa ca nu vrea sa cumpere chiar atunci. Mi s-a parut chiar ca venea dupa mine. Deveneam paranoica oare ?

In fata McDonald’s-ului a venit un baietas care avea intr-o mana ceva ce pareau niste mici cartonase (carti de vizita) cam de 2/2 cm cu ceva scris pe ele si mi-a intins un cartonas din ala … m-a intrebat daca ma intereseaza. I-am trimis o privire obosita dar taiosa si i-am si zis sa dispara repede din fata mea. Dupa aia am realizat ca poate incerca sa-mi vanda droguri … ce naiba erau pachetelele/cartonasele alea ? Si ce facea ala cu ele ? Fauna asta de unde a aparut ? Ce e cu lumea asta pe care eu in viata mea diurna nu am remarcat-o ?

Pe la 6 si ceva domnul care motaise s-a ridicat, si-a aranjat hainele si a plecat culegand diverse lucruri de pe jos, observandu-le curios si bagandu-le intr-o sacosa. Omul care se aranjase in toaleta plecase si se intorsese dupa jumatate de ora cand isi gasise si el o masa. Baba alba acum se impacase cu baba maro si serveau impreuna o portie de cartofi prajiti. Mai aparuse si o baba roz.

De data asta, la masa de alaturi de noi se asaza un alt batran care scoate 5 lei, ii pune pe masa, dupa care ii baga inapoi in buzunar. Era foarte comic cu o palarie de texan si cu un ac de siguranta prins pe elasticul ce-i trecea pe sub barbie. S-a uitat imprejur. A scos tacticos o revista si a scos o modeda de 50 de bani cu care a razuit un colt al revistei pentru a afla probabil daca a castigat ceva. Dupa care a inceput sa rasfoiasca tacticos revista si la un moment dat a scos dintr-o sacosa 2 pixuri identice. Unul l-a pus drept rigla si cu celalalt a inceput sa sublinieze un oarecare articol pe care nici macar nu parea ca-l citise. A trecut la pagina urmatoare cu aceleasi gesturi. Si-a schimbat ochelarii si a continuat cu subliniatul. La un moment dat a scos un caiet in care a inceput sa scrie titlul unui articol.

I-am zis lui Cristi sa mergem, trenul nostru trebuia sa fie tras. Cristi era absorbit de fascinatia unei realitati absurde. Ce cautau oamenii astia toti la ora 4.30 … de ce nu erau in aziluri, in spitale ???? Cei din McDonald’s se vedea ca ii cunosteau. Nu aveau ce sa le faca. Probabil ar fi iesit cu scandal. Si totusi gara este patrulata de gardieni, de politisti de proximitate, de lume … Toti stiu si nu fac nimic. Tocmai venisem din concediu cu o parere destul de proasta despre italieni (multi dintre ei sunt mai “manelisti” decat manelistii nostri), despre rusi (care au o marisoara doza de nesimtire), americani (care se cam cred buricul pamantului) si foarte proasta despre greci. Dar Romania m-a surprins mai mult in cateva ore ale unei nopti.

FAZA 4 – satucul de bastina

Dupa dusul rece de revenire in buda noastra draga, socurile nu s-au terminat, au continuat si aici, la nivel local. Incepand cu taximetristii ciobani pe care am avut nesansa sa-i “agat” si continuand cu figurile de taranoi tampi de pe strada care hahaie in gura mare despre cine stie ce porcarii, precum si alte kkt-uri cu care m-am intersectat in aceste cateva zile de readaptare, amintidu-mi sa revin complet cu picioarele pe pamant :(

Toate cele descrise mai sus au facut parte din cruda reintoarcere la realitatea mizera din Rromanika. Dar nici in Grecia nu a fost totul numai “lapte si miere“. Si lor li se potriveste zicala care zice “ce tara frumoasa, pacat ca e populata” Astia chiar vor reusi sa-si distruga si cele mai frumoase destinatii in primul rand prin poluare … Poluare continua cu gaze de esapament, pe langa care se adauga si poluarea fonica. Si daca pe mine ma deranjau ghertoii consateni cu muzicile lor din masini care se aud pana la 3 strazi distanta … pai la greci se aud pana la 7 strazi distanta, de multe ori pana dimineata. Ca pieton trebuie sa fii foarte sprinten cand traversezi o strada, culoarea verde de la semafor tine extrem de putin si imediat te trezesti claxonat de cine stie ce motorist grabit. Informatiile turistice sunt destul de sarace pentru o tara axata indeosebi pe turism, multe trasee turistice nu sunt bine semnalizate … Concluzia este ca au o tara frumoasa, dar nu e dezirabil sa traiesti in ea. Total opus maltezilor care, desi saraci, sunt de o civilizatie si un bun simt pe care rar le mai intalnesti. Malta este o insula plata cu multe cladiri vechi, dar este un mediu deosebit de surprinzator pentru un turist. Se vede ca Malta a fost colonie britanica, iar Grecia a fost un pilon al balcanismului. In Grecia voi mai merge numai pentru insule mai retrase, pentru frumusetea si salbaticia lor, si nu pentru orasele grecesti sau poporul lor care mi-au facut o parere destul de proasta.

CONCLUZIE: Revenirea de la starea de plutire din vacanta la realitatea imbecila ce ne inconjoara nu a fost ca un dus rece, a fost ca o lovitura de par in moalele capului !

Dar nici acolo realitatea nu e ca-n filme, asa ca, vorba reclamei la C.E.C.: “hai ca se poate !” … Depinde de fiecare ce intelege.

CONCLUZIE 2: Don't try this at home, just go there and try it :)

Poftiti, intrati si cumparati ... avem de tateee

2007-07-03T14:03:00.000+03:00

'Naziua ... dati-mi si mie un kil de SIDA la pachet

Voleu din foarfeca

2007-05-13T21:59:00.000+03:00

‘Naziua feciori ! Hai ca mai apar si io din cand in cand pe aici, la mine pe blog, sunt cam ocupat si ... s-a cam dus si cheful :). Poate cand incepusem acest blog lipsa de alte ocupatii imi oferea timp din belsug sa observ diverse minunatii rromanesti. Acum am inceput sa fiu putin mai ocupat si la cate bazaconii am sesizat, au inceput sa devina normalitate.

Tocmai am primit niste poze bestiale de la prietenul 6fingers (pomenit anterior in postul despre copyright), care pe langa faptul ca e un foarte bun muzician, este si pasionat de fotografie. Pozele pe care le face ar putea foarte usor concura cu fotografii ale unor profesionisti. Oricum, ce voi posta aici nu este neaparat “artistic”, ci mai degraba hazliu, venind in sprijinul subiectului acestui blog: rromanika – taram de basm. Mentionez ca mi-a dat acceptul postarii imaginilor respective :)

Prima este facuta undeva intr-o statiune de pe litoral si ne demonstreaza inca o data ca suntem in ... MARE KKT :)

Intrebare retorica: oare ultimii care au procedat la “umplerea” budei cum au reusit performanta ?

Urmatoarea imagine e de mare exceptie ! Este foarte graitoare cu privire la intelijenta bobulara.

Nu mai zic de asta: ciobanul roman coplesit de tehnologie ! Sta el asa intins pe iarba, obosit de cate convorbiri inter-comunale a avut ... sau de cat si-a pozat mioarele cu mobilul ...

Aici chiar ar merge un scaldat, un pescuit la 220 sau 380 si facut un chiolhan greu pe mal, lasand la fata locului toate resturile ... numai asa, in ciuda avertismentului.

Urmele au fost sterse ... mai mult sau mai putin :)

rromanika in mUE (I'm back .... watch your back)

2007-04-05T03:46:00.000+03:00

Vedere de ansamblu

Detaliu 1

Detaliu 2

De craciun ... fii roman ... da si tu un tun ...

2006-12-28T14:28:00.001+02:00

Aho - aho si ura - ura

M-am intors, deschideti gura ... :)

Pe sub geam, pe sub feresti,

Al cui pizda matii esti ?

S-a sculat Marean

Sulita lu’ Traian

(nu ala de pe columna,

doar asta de pe salupa)

Pe catarg s-a instalat

Prin ochean el s-a uitat

Catre-apus a aratat

Vocea sa a cam tunat

Pe osteni i-a indreptat

Sa alega loc curat

De furat si-mbarligat

(dar unii dintre osteni,

ai mai negri si mereni,

erau deja pe santier

sa culeaga niste fier,

chiar sa ia si-un turn Eiffel

poate intra-n DHL)

Maine anul se-noieste

Teleguta se urneste

Mai cu hais, mai si cu cea

Hai la UE-n pana mea

C-aici nu mai este ce fura

Nici macar caciula mea

Uite, nici macar a ta ...

Plugulet cu prea multi boi

Cu ochi blanzi si prostovoi

Fa sa creasca euroi

Ca s-avem parte si noi

S-avem pe mese doar somon

De ‘maliga s-avem pardon

Icre negre, trufandale

La desert numai banane

In garaj vreo cinci mertzane

Si-n banci conturi barosane

De urat am mai ura

Da’ ni-e frica c-o-nnopta

Si ne prinde integrarea tot asa

Fara sa fi pregatit vaseliná

LA ANU’ SI LA MULTI ANI !

Achtung: gainile au gripa !

2006-11-08T20:18:00.000+02:00

Am primit o leapsa de la prietenul “push-a-buton”, deci sa ma produc, ca a trecut ceva timp de cand am debitat diverse prostii gasite prin ungherele bostanului pe care-l port pe umeri.

Sincer sa fiu, nici acuma, dupa ani buni, habar n-am ce-i aia leapsa. Am auzit de leapsa pe ouate, dar si aia e un mister. La noi se practica prinselea, atinselea, ascunselea, sotron, lapte gros, capra … si alte zbenguieli copilaresti. Abia asteptam sa se termine orele ca sa ne oprim in fata blocului bunicii si sa incingem cate-o joaca care ar fi fructificat orele de “antrenament” de la scoala, caci joaca dupa joaca e placere :) Au fost niste ani SUPERBI (ca ai oricarui copil), cu multe bucurii, veselie, lipsiti de griji si mai ales cu … multa joaca.

Dar acum sa trecem la treburi serioase :( ca s-au dus acele vremuri, desi eu intr-un fel refuz sa accept. Sa fac o enumerare a lucrurilor care nu-mi plac pe-aici in republica noastra francofona … mi-ar trebui sute de pagini, rabdare de chinez si meticulozitate germana pe care, recunosc, nu le am, cel putin rabdarea :) Asa ca o sa punctez cateva chestiuni care sar in ochi:

1. Manipularea – efectuata pe toate canalele (presa, TV …), nu numai la noi in copac. Un mic exemplu: atata s-a trambitat gripa aviara, ca daca dadeai atentie la toata povestea incepeai sa crezi ca poti sa te molipsesti cu niscai gripa din asta pasareasca doar privind stirile cu pricina. Evident, autoritatile mioritice au raspuns “prompt” la marele pericol distribuind in stanga si-n dreapta vaccinuri antigripale (ocazie cu care s-au imbogatit ENORM diverse firme importatoare), instituind stare de carantina in mai multe localitati … Era foarte haios sa vezi imagini cu localitati carantinate, unde pentru a intra cu masina trebuia sa fii stropit pe roti cu un smac de niste indivizi scosi parca din filme SF. Smacul banuiesc ca avea in compozitie zeama de varza, lapte de cocos (dii… cocos) si niste scuipinol (macar 10 %). Si la treaba cu smacul cu siguranta si-au ingrasat conturile cativa bajeti destepti.

Eu cred ca toata aceasta bashina cu gripa aviara a fost batraneasca cistita. Adica pasaricile si cucii au stat in curent si au racit.

2. Intelijenta bobulara – o vorba din batrani spune “intelepciunea s-a nascut la sat”. As completa: “si prostia a inflorit datorita taranului de la oras”. Dupa “revolutie” au rasarit precum ciupercile o puzderie de tarabe, dughene & co. Nimic rau, rumanu’ tre’ sa aiba de unde sa-si ia bere, tigari, paine, chiloti … Doar ca rumanu’, pentru a-si maximiza veniturile, a zis ca trebuie sa vanda marfuri cat mai variate, cat mai multe, intr-un spatiu cat mai mic.

Astfel se pot intalni la tot pasul afaceri de genul celei din imagine unde se poate duce omu’ sa-si amaneteze chilotii de pe el ca sa aiba bani de o cinzeaca.

Ca sa nu mai zic de produsele de pe piata de o calitate incredibil de extraordinara :), avand denumiri si formule de marketare care de care mai atractive. Hai, nu vreti sa o cumparati pe Lori ? Ca va face o injectie si o frectie de o sa ramaneti dupa aia ca dupa 2, 3 pastile de Viagra.

3. Stilul wannabe – omniprezent la acest bobor, fiecare dintre noi viseaza sa fie altcineva, altceva …

4. Neputinta de a spune NU – cred ca la un moment dat fiecare a avut cate o provocare de a face ceva care il depasea, dar nu a putut refuza din cine stie ce motiv (dorinta de a demonstra ca si el poate, dorinta de a nu lasa pe altul competent sa faca respectiva treaba …). Fiecare compatriot se pricepe la orice, mai ales la politica.

Parca-l vad pe jiji gesticuland: “pai bah, sa va spun io …”. Oare atunci cand nu poate sa doarma numara oi ?

Bucuresti, dulce otrava

2006-10-04T00:43:00.000+03:00

Am facut o vizita de o saptamana in capitala, perioada in care am fost la un concert EXCELENT sustinut de Edvin Marton (http://www.edvinmarton.ro/), am dat un examen pentru obtinerea certificarii MCSA, am fost la un film pe care il vazusem deja, dar acum am vizionat varianta dublata in romaneste (http://disney.go.com/disneypictures/cars/) si am avut zilnic un program incarcat de intalniri cu prietenii “capitalisti”.

Dintre toate activitatile cea mai interesanta si mai relaxanta a fost concertul de la Sala Palatului despre care nu pot spune decat … laser frate, ca sa fiu in ton cu timpurile care ne invadeaza vietile cu tot mai multa informatie, care mai de care mai interesanta si mai stridenta. A fost laser frate si la propriu si la figurat, deoarece a oferit publicului o demonstratie de virtuozitate extraordinara si un joc de lasere demn de Jean Michel Jarre, chiar daca acesta din urma sustinea spectacole de lumina superbe inca de acu’ vreo 10 ani la nivele grandioase, dar tot e bine ca am vazut si la noi aici la stana ceva atat de frumos. Totusi nu stiu daca “defectiunea tehnica” de la instalatia de sunet care a avut loc pe final a fost ceva regizat, pentru a demonstra ca toata cantarea a fost live, sau a fost o proba de forta a boborului nostru care a demonstrat inca o data ca este maestru in a da cu bata-n balta, in a da cu stangu-n dreptu’, in a-si scapa painea in kkt … Pai daca nici boii nu trag, atunci de ce sa nu i se scoale dansa in biserica, ca sa fie zicala completa ? A se vedea numeroasele exemple de pere malaete primite din padurea de vest pentru a ne mai propasi si noi cat de cat, pere ba folosite complet ineficient pentru ca in final sa ne uitam la panerele ramase goale ca la poarta noua, ba infulecate hulpav de diverse gorile in scopul ghiftuirii personale. Intamplarea mi-a adus aminte de un concert la care am fost anul asta unde s-au produs baietii despre care am vorbit mai inainte in deschiderea unei formatii de renume european (si nu numai). La formatia tovarasului meu a fost sonorizarea cam proasta, pe cand la strainezi a fost brici … Nu-i culmea ? :)

Mda, toate acestea au coincis cu marea fanfaronie, capitala fiind invadata de diverse neamuri de francofoni mai mult sau mai putin congolezi. Evident, presa a difuzat tot felul de stiri conform carora circulatia in Bucuresti in aceasta perioada va fi de cosmar. Multa lume a dat curs acestor stiri si a evitat pe cat posibil sa scoata masina din garaj si … surpriza: a fost mai liber decat pe strazile din Faurei :) Hehe, incep si eu sa visez tot felul de conspiratii guvernamentale gen X-Files, in care guvernul arunca diverse pastile panicarde tocmai pentru a controla psihologic populatia. In acest mileniu s-a cam dus moda razboaielor clasice, vine timpul celor psihologice, de manipulare. Decat sa trimiti la lupta (si eventual la moarte) oastea proprie, nu e mai simplu sa arunci asa, “in treacat”, un zvon care sa fie preluat imediat de toata presa, care apoi sa se ocupe de propagare acolo unde trebuie ? Decat sa dai diverse interdictii de circulatie, sa ameninti, sa bati cu pumnul in masa, nu e mult mai elegant sa anunti ca vor aparea multe blocaje in trafic si ca circulatia va fi paralizata in anumite puncte ? Multi bucuresteni timorati de stirile revarsate din televizoare, radiouri, ziare si alte mijloace media isi vor tine masinile parcate cuminti in garaje sau in fata blocurilor, oferind cateva zile de respiro orasului, cetatenilor sai, demnitarilor care vor alerga fara piedici in mertzane pe soselele capitalei … Nu acelasi lucru pot sa zic despre zilele ce au urmat cand am fost putin prin oras: ca pieton ajungi cu siguranta mult mai rapid intr-un punct aflat la o distanta rezonabila pentru mersul pe jos. Haosul si-a reintrat in drepturi, puhoaiele de masini si oameni s-au revarsat pe strazi, facand atmosfera deosebit de incarcata. Hmm… incep sa vorbesc ca un provincial si asta nu e bine.

Mai bine inchei cu o intamplare desprinsa parca din Lolek si Bolek: la intoarcere a sunat nevasta-mea la gara pentru a face rezervari si a spus ca doreste 2 bilete pentru trenul de 10 fara 10, la care i s-a raspuns “imi pare rau, nu exista acest tren, avem totusi la 9:50” !!! :))) Frumoasa tara, de ce esti locuita ?!!

Osteni, ati izbandit ! :) :(

2006-09-27T08:28:00.000+03:00

A sosit momentul pentru cetatenii vestici sa ne spuna: haideti si voi bai maimutoilor la noi pe corabie, ca se cam clatina si se anunta furtuni, deci avem nevoie de balast stabilizator.
Sa ne bucuram ca suntem noi "performanti" ? Sau sa privim mai realist toata tarasenia, considerand ca, mai de mila, mai de nevoie, au zis sa ne ia si pe noi in marea padure europeana ?
Voi reveni mai pe larg.

copyright-ul bata-l vina

2006-09-17T11:36:00.000+03:00

Ieri am inteles, dupa prea mult timp din pacate, cam ce valoare are Copyright-ul asupra unei creatii intelectuale. Pana acum luam foarte usor diverse melodii, filme, softuri de pe internet, fara sa stau pe ganduri cam care au fost costurile producerii acestora. Internetul sa traiasca ca ne da de toate, gasim tot ce avem nevoie fara sa platim ca suntem saraci si nu ne putem permite cheltuieli “neproductive”. De fapt cam asta voi face si in continuare ca si multi alti romani (si nu numai), cu deosebirea ca voi fi mai atent cu produsele intelectuale ale cunoscutilor carora as putea sa le creez prejudicii mai mult sau mai putin materiale. A fost nevoie sa primesc o lectie destul de dureroasa (sper doar pentru mine) pentru a ma trezi.

Folosesc oDC-ul pentru a ma aproviziona cu cele necesare ochiului, mintii si sufletului. Pentru a functiona jucaria trebuie sa ofer si io ceva in schimb altora, existand acest folder de “share”. Pana de curand, adica pana a incepe isteria nationala cu Operatiunea Gramofonul (sau agramafonii) aveam in acest folder de share “all my goodies”, adica filme, muzica … totalizand peste 100 GB. In momentul inceputului isteriei (ca vezi draga doamne se confisca PC-uri, se fac arestari …) am schimbat tactica si am lasat doar muzica in share, adica vreo 20 GB, si niste filme, in total 35 GB, exact cat sa fie indeajuns ca sa pot intra pe diverse hub-uri.

Intamplarea face sa am un prieten implicat in activitati creative (respectiv muzica) si sa-mi mai ofere din cand in cand cate o mostra din ceea ce produce impreuna cu formatia din care face parte, in scopul de a-mi face o parere, ceea ce s-a intamplat si de curand. El mi-a trimis pe mail niste melodii proaspete care urmau sa intre pe un viitor album, inca nelansat, iar eu, din spirit “organizatoric”, le-am pus la un loc cu alte melodii de-ale lor, CHIAR in folderul cu muzica, fara sa-mi dau seama ca acel folder este sharuit pe oDC si fara sa ma gandesc la urmari, care ar fi catastrofale pentru ei daca se afla ca a “transpirat” ceva inainte de data lansarii.

Cand folosesc oDC-ul imi selectez ce vreau sa iau si-l las sa “traga” in liniste, fara sa-l mai verific prea des, decat doar pentru a mai vedea statusul download-ului respectiv. In ultimul timp viteza de download a scazut foarte mult, astfel fiind nevoit sa fac verificari mai dese asupra oDC-ului. Tocmai aseara “il pusesem la treaba” si intre timp imi vedeam de altceva, iar la un moment dat am zis “ia sa vad cum mai merge download-ul”. Am adus in prim plan fereastra oDC-ului si acolo, surpriza: 2 mesaje de la niste domni care ma atentionau ca am in share acele melodii inca nelansate, ca membrii formatiei au aflat, sunt cam enervati si ma roaga sa le scot de acolo. Am luat imediat masuri (adica le-am mutat din folder) si cerandu-mi scuze fata de dansii, cam tardiv cred pentru ca apareau off-line la momentul in care m-am scuzat pentru prostia pe care o facusem.

Daca vreunul din membrii formatiei respective citeste aceste randuri, imi cer si pe aceasta cale iertare si le promit ca o sa le fac cel putin o vanzare in momentul lansarii albumului :)

Cred ca-mi era necesara o astfel de lectie pentru ca prea iau multe lucruri “for granted”.

noi suntem mai cetateni U.E. decat voi

2006-09-03T20:58:00.000+03:00

Aseara am vizionat intamplator meciul rromanika – bulgaristan. Microbistii cunosc deja rezultatul. Sincer, NU am tinut neaparat sa-l stiu. Dupa ce am condus cu 2 – 0, scorul s-a asezat batraneste la mioriticul 2 – 2, confirmand inca o data ca nu suntem un popor agresiv, toata lumea trebuie sa convietuiasca pasnic, important este sa participi, nu sa castigi.

Mult mai interesant decat meciul in sine a fost meciul dintre antrenorul bulgaristanez (a.k.a. stoicicov) si presa noastra. Parca se pornise razboiul prostovoilor din buda europeana: ba voi sunteti mai adanciti in kkt decat noi, noi suntem destepti si stim sa calcam apa (sau whatever o fi sub talpile lor) … Nea stoicicov s-a dat foarte rotund spunand ca atunci cand el conducea mertzan noi eram cu bicicleta, adica el este de mult in U.E., in vreme ce noi mai avem de asteptat. Nu ca mi s-ar fi trezit acuma in suflet patriotismul, dar chiar sa rada ciob de oala sparta … Pentru a fi tabloul complet ar fi trebuit sa fie prezent si reprezentantul stanei noastre (a.k.a. jiji) care sa-i fi spus: “bah, ascultati ce va zice aicea voievodul vostru: cand aveam io maibah voi trageati olita prin curtea cu zarzavaturi, muscand sarguincios dintr-un castravete !”

Na, in felul asta sper sa pornesc si un mic razboi local asa, ca o miuta tovaraseasca. Voi aduceti castraveciorii, noi carnita de oaie pentru friptura si vinul, iar la final ne spalam pe maini cu apa de trandafiri de la voi.

Traiasca si infloreasca prietenia dintre boboare !

ein zwei polizei..., ma scuzati, milizei

2006-09-03T20:53:00.001+03:00

Exemplific cele spuse prin 2 cazuri: primul – cel al unei angajate de-a soacrei careia i-a explodat apartamentul de la o scurgere de gaze si al doilea – cazul meu de la militia rromana.

In urma cu cativa ani apartamentul unei asistente de la soacra-mea a sarit in aer, provocand ceva pagube in interior si in exterior, din fericire fara victime. Cauza a fost o acumulare de gaze. Au venit pompierii si vajnicii reprezentanti ai legii pentru a cerceta imprejurarile in care s-a intamplat “intamplarea” si intr-un final s-a dat verdictul: nu este nimeni vinovat 100%, asadar culpa comuna, adica si cei de la gaze au fost vinovati pentru gazul de pe teava si familia victima a fost vinovata pentru ca … exista … acolo si atunci :). Deh, ce sa-i faci, ceasul rau, pisica neagra … Pana la urma adevaratul vinovat a fost GAZUL care ar fi trebuit sa stea cuminte in interiorul tevii.

Dupa ultimul meu accident am fost la sediul organului conform procedurilor care se efectueaza in astfel de cazuri pentru a-mi pierde ceva timp si a asculta logica de fier a unui tovaras militian care a concluzionat: “dupa cum vad eu lucrurile, a fost culpa comuna”. Asta dupa ce a incercat sa ne convinga de faptul ca ABS-ul de la masina noatra nu a functionat, intreband-o pe nevasta-mea pe un ton cel putin impertinent-distractiv: “pai dumneata stii ce-i ala ABS ? stii cum functioneaza ?”. Ar fi trebuit sa-i raspund: “nu, noi suntem asa, mai de la tara … da’ parca va cunosc figura de undeva … nu suntem cumva consateni ?”. Si uite-asa isi mai acorda o scutire de la niscai efort “telectual” pentru studierea corecta a circumstantelor evenimentului, bazandu-se pe faptul ca eu nu-mi mai aduc aminte momentele respective, presupusul vinovat nu stie nici el prea multe fiind atunci in “stare de soc” … Ramane astfel un singur martor care a vazut TOT, dar tace malc: o veverita pe care am zarit-o in ultima secunda stand pe o creanga din arborele cu care urma sa ma intalnesc intr-un mod foarte “prietenesc”, daca nu fratesc, imbratisandu-l cu toata dragostea mea (a se citi masina). Propun sa fie gasita aceasta veverita nemernica si sa fie bagata la beci pentru a i se smulge toate informatiile pe care le detine in mod ilicit. Din cauza ei organul bajbaie intr-o calduta frectionare a piciorului de lemn. De fapt chiar ii place, el fiind expert in aceasta activitate atat de … profund mioritica.

rromanika, taram de basm

2006-08-29T14:12:00.000+03:00

Rasfoind site-urile de media care ma intereseaza am intrat si pe http://www.dilemaveche.ro/ si chiar in pagina de intrare trona foarte inspirat un citat care mi s-a parut GENIAL pentru situatiunea prezenta pe meleagurile noastre: “Ar fi imposibil unui călător, care ar fi transportat aici în timpul somnului printr-un miracol, să spună la prima vedere în ce ţară se află; în mijlocul acestei regiuni fantastice şi indecise, unde se întîlnesc moravuri şi tendinţe contrarii, barbarie şi civilizaţie, ba s-ar crede într-un sat, ba într-o capitală" - CHARLES DE MOUY, 1875.

Cam asta este rromanika: un taram de basm, cu diversi zmei care terorizeaza tinutul in stanga si-n dreapta, cu Ali Baba si cei 40 de hoti, cu cei sapte pitici care cand se satura de minerit fac o pauza de cateva zile si pleaca intr-o mica vacanta in capitala pentru a face putina ordine si a restabili disciplina pe care tinerii invatacei au cam uitat-o, cu Sindbad marinarul cocotat pe catargul corabiei privind scrutator prin ochean spre zari in cautarea unei insule salvatoare, cu Ileana Cosanzeana care ii mai alina din cand in cand singuratatile matrozului in lungile sale voiaje, cu Greuceanu’ care lupta plin de zel pentru infierarea vrajitoarelor care fac niscai shpirikismus in defavoarea boborului, cu Praslea cel Voinic care-si inchipuie intr-un salon de la spitalul 9 ca se bate cu zmeul zi de vara pana-n seara, facand febra musculara, cu ursul pacalit de vulpe si cu o multime de alte personaje (porci, gusteri, jokeri, scamatori …) care fac atmosfera feerica, oferindu-ne senzatia ca avem o sansa unica de a salaslui pe aceste meleaguri, unde totul e ca-n basme … ca numai in povesti se mai intampla minunile rromanesti.

Din tot acest amalgam nu ii putem omite pe croitorasul cel viteaz, Pinocchio, scufita rosie, motanul incaltat, alba ca zapada, cei 3 purcelusi, frumoasa din padurea adormita, Jack si vrejul de fasole, motanul incaltat si, peste toti, Gulliver venit din tara piticilor, Alice din tara minunilor si vrajitorul din Oz. Cu totii dirijeaza o multime de spiridusi care se opintesc sa impinga pe ogor tractorul cel harnic cu intentia de a produce sarea pentru bucate, cu gandul la promisiunea ca daca-si pun 3 dorinte va veni zana din padure si le va inzeci productia, productie pe care ulterior o vor putea valorifica pe o gaina cu oua de aur pe care sa o amplaseze in livingul vilei nou construite in poiana cu alune.

Exista si metode coercitive asupra spiridusilor care vor sa traga chiulul, paza fiind asigurata de soldatelul de plumb inarmat pana-n dinti cu o pusca de soc. De fapt si el provine tot din randul spiridusilor, avand aceleasi apucaturi, preferand sa-si dea chipiul pe ceafa si sa stea cu burta la soare, scobindu-se in dinti si avand grija sa-si umple bardihanul. Ca sa scape de stresul unor cercetari normale in situatii care cer putin efort “telectual” arunca foarte lejer cea mai avantajoasa (pentru el) concluzie: culpa comuna, adica toti au fost de vina, cel putin pentru ca se aflau la fata locului in momentul cu pricina. In felul asta toata lumea este multumita (sau nu), cel putin el este multumit pentru ca a mai rezolvat cu succes un caz dificil salvand natiunea de la haos.

post nitel misogin

2006-08-27T23:58:00.000+03:00

Astazi am avut proasta inspiratie sa ma uit la un film indelung laudat pe diverse site-uri specializate, de unde am fost si motivat sa-l vad. Filmul respectiv se numeste “The descent” si culmea, pe imdb.com este cotat foarte bine (http://www.imdb.com/title/tt0435625/). “Capodopera” trateaza aventurile unor fatuci rebele care isi umpleau timpul liber cu diverse activitati extreme (rafting, alpinism, …), asa …, just for fun. Fara nici o legatura cu subiectul (pe care nu am reusit sa-l descopar) familia uneia dintre ele moare intr-un accident de masina, ea ramanand cu diverse viziuni care ii tot apar si dupa un an se intalneste cu gasca de aventuriere pentru a cobori intr-o pestera (pestera muierii :) ), loc in care vor da peste o specie necunoscuta de om-liliac-Golum-bazdac pe care istoria l-a ocrotit de contactul cu evolutia, transformandu-l astfel intr-o “chestie” perfect adaptata vietii in bezna, adica ochii ii mai pastrase asa, de control, pentru a speria spectatorul prostovan, nasul hidos avea acelasi scop (pentru ca nici de miros nu beneficia) si multe alte bazaconii specifice filmelor facute special pentru incasari care se obtin in ziua de azi foarte usor cu un marketing bun. Nu mai povestesc mai departe ca sa nu stric placerea celor care il vor viziona (hehe, macar sa mai inghita si altii galusca, ce dracu’ – sunt roman :) ).

Productia faimoasa este britanica, nu americana cum s-ar fi crezut, deci si tovarasii din U.E. sunt capabili de “lovituri de geniu” in cinematografie … ca sa nu mai zic de cinematografia mioritica post-decembrista (sau post-mortem).

rupere de ritm

2006-08-18T10:37:00.000+03:00

Tocmai am vazut pe Minimax un episod din "Balanel si Miaunel" (does there ring a bell ?) care mi-a inseninat putin ziua. Evident copiii din ziua de azi ar stramba din nas la vederea acestor "capodopere" pline de pilde tovarasesti, la metodele grafice utilizate, la contrastul evident cu desenele animate capitaliste, dar reprezinta pentru generatia mea un simbol al copilariei (vorba reclamei: "e mica da-i a noastra").
Totusi viata nu e chiar "maronie".

shpritz rece de vara

2006-08-18T02:35:00.000+03:00

Am emigrat de curand (de vreo 2 ani) in provincie. Spun “emigrat” pentru ca provincia e o alta tara, cu legile ei proprii, cu sefii ei proprii si MAI ALES cu mafia ei proprie. Era o miscare planuita de ceva vreme, dar niste evenimente stupide (evenimente explicate prin imaginea atasata) au grabit momentul acesteia.

Exista in romanika 2 tari: capitala si provincia, asta cel putin din punct de vedere economic. In capitala sunt concentrate majoritatea investitiilor din partea firmelor straine, venite din tarile civilizate, iar in provinincie … Dumnezeu cu mila. Foarte bine spunea un nene, fost mare grangur pe vremea lui nea Nicu, la emisiunea Miezul Problemei de pe National TV ca acum in Romania se manifesta un capitalism de tip sud-american, unde exista o patura destul de restransa de bogatani si o patura foarte larga de palmasi (“negri” pe diverse plantatii), patura de mijloc fiind complet absenta. In capitala incet – incet se mai schimba treaba, incepe sa apara (timid inca pentru cei aproape 16 ani de “libertate”) cate o manifestare a existentei clasei de mijloc. Clasa de mijloc cuprinde (in principiu) acele persoane cu joburi care le asigura niste conditii de munca si de trai civilizate, absolut normale pentru aceste vremuri. Ma refer aici la posibilitatea de a lua masa de pranz undeva in oras, de a-ti permite sa faci fara mare stres diverse cumparaturi, de a-ti permite din cand in cand cate un mic concediu undeva aici pe vreo craca si macar un concediu pe an in alte zone ale padurii mondiale. Clasa de mijloc este tocmai chintesenta conceptului de capitalism, este cea care misca rotitele mecanismului pentru a urni toata magaoaia economica, este cea care produce, consuma si mai ales ofera din randurile ei pe cei care vor deveni lideri (mai mult sau mai putin corecti). La noi in palmier aceasta clasa de mijloc, in general, lipseste cu desavarsire, adancindu-se astfel diferentele sociale. Pai unde mai vezi (decat in tarile latino-americane) o puzderie de cersetori alaturi de limuzine super luxoase ? Unde se mai intampla ca diversi sarantoci sa-si ia de la gura si ultima banana pentru a-si putea achizitiona cel mai bengos model de telefon mobil (am mai spus ca la capitolul wannabe suntem campioni) ? Unde se mai intampla ca visul tinerelor fete sa fie sa ajunga precum hormonica columbeanu, adica sa cunoasca un mos bogat, singur si mai ales dispus sa-si toace banii cu fata ? Unde se mai intampla ca cei mai mari mafioti sa lucreze chiar in diverse institutii de stat, in vreme ce mafiotii de rand se ocupa de gainarii mult mai putin grave ? De multe ori am spus ca cel mai mare hot roman este STATUL ROMAN, fiind in acelasi timp si cel mai “avantajos” partener de afaceri. Pai cu cine sa faci afaceri mai eficiente (eficienta mergand mult peste 100%) decat cu statul ?

Acum ca am facut o succinta imagine a bananierului in care ne leganam, sa detaliem putin pentru tara nr. 2 din acest copac, adica provincia. Imaginea ei se poate obtine inmultind cu 10 ceea ce am spus mai sus. In provincie nu sunt puzderie de cersetori alaturi de limuzine super luxoase ci puzderie de limuzine super luxoase si cativa cersetori, de parca bananele din provincie au determinat la consumare niste reactii ciudate, precum ingrasarea peste noapte a conturilor din banci. In provincie toti bajetii care se respecta “are” haine ultimul racnet, ceva goldeanu (ma rog, greii poate ceva mai mult), super celulare (cred ca alea mai destepte poarta conversatii singure cu apelantii, trimit automat e-mail sau fax, filmeaza in infrarosu, parcheaza masina …), masini – cel putin mertzane (sarantocii au passat) si intotdeauna pipitele de rigoare, care mai de care mai zulufata si mai decoltata, ca deh, sunt si ele niste produse ale acestor timpuri, visand sa ajunga macar niste mici hormonici. Pai acu’ vreo 2 – 3 zile au fost in vizita niste prieteni din Bucuresti (sot si sotie) si am mers cu ei sa luam pranzul la o terasa “de fitze” (nu spui care, terasa importanta, …sa nu se prespuie ca facem aici reclama) ca sa ma laud si io cu punctele forte provinciale. Cei doi se minunau cat de bine o duc localnicii de sunt buluc pe terasa in prima zi a saptamanii, la orele pranzului, cu mertzanele parcate in fata terasei, agitand celularele de rigoare si insotiti de tinere reprezentante ale SEXULUI frumos. Ma intrebau ce fac oare acesti tovarasi de sunt atat de prosperi, ca ei se tot chinuie sa dezvolte o mica afacere si, procedand cinstit, merge … mai mult NU. Le-am raspuns ca si eu sunt la fel de nedumerit, desi locuiesc aici de aproape 2 ani.

Am citit in Jurnalul National de sambata, 12 august 2006 un articol semnat Ion Cristoiu (http://www.jurnalul.ro/articol_59365/siesta.html) unde spune la un moment dat in descrierea sa ironica facuta vremurilor actuale: “Cei de la Ambasada Columbiei stau de vorba cu cei de la Ambasada Nigerului despre perfectiunea W.C.-urilor din Austria”. Ar cam trebui sa ne alaturam si noi acelei discutii ipotetice, macar sa avem un model “viabil” spre care sa tindem …

Cica traiul in provincie ar trebui sa fie mai degajat se spune. Inca astept semne ale acestui fapt … Ma rog, sunt totusi intr-o pozitie privilegiata pentru ca nu am diverse griji cu privire la castigarea celor necesare vietii, dar asta nu inseamna ca nu pot sa ma ingrijorez vis-à-vis de dudele din jurul meu, ca vorba aia, dude in bananier …

Banane + dude + shpritz rece de vara = stomac deranjat, deranjat rau ! Ia sa beau un ceai de menta ca sa nu ma dea in pantecaraie. Revin imediat, tineti aproape ;)

viata reala, nu chestii supte din deget

2006-08-12T12:41:00.000+03:00

Superb ! O noua zi aici in closetul european, fara apa curenta … Ce mama dracu’ si jegul asta e bun la ceva (tine de cald), problema e ca acuma-i vara si s-ar putea sa ajungem sa ne deranjam reciproc din cauza miasmelor emanate. Multumim din inima toarshilor maimutoi care ne poarta de grija si decid cat de des trebuie sa ne spalam, astfel incat sa nu ni se deterioreze pielea, intr-o colaborare reusita cu workerii care au o durere mare in zona cotului. Astfel ne calim pentru viata asta parsiva in care nu totul este roz, trebuie sa intelegem ca apa e un lux, copiii din Africa mor de foame si din cauza diverselor boli care ii doboara din cauza lipsei de igiena, asa ca trebuie sa fim pregatiti pentru conditii vitrege, cine stie ce ne asteapta, poate da o molima peste bananierul nostru drag si va trebui sa supravietuim.

Bai americanilor, treziti-va, nu mai dormiti in ciocate si veniti odata sa ne preluati sub aripa vulturului vostru, ca alte posibilitati de ajungere la un oarecare liman nu prea vad.

doreleee

2006-08-07T11:35:00.000+03:00

Sunt totusi cateva lucruri facute constiincios aici la noi in bananier dupa revolutia lu’ peshte. Chiar pe bune. De exemplu tot ce persifleaza starea natiunii de maimutoi (emisiuni tv (Cronica Carcotasilor, Saptamana nebuna …), publicatii (Catavencu) …) este facut cu maxim profesionalism, ca vorba aia, subiecte – cu toptanul, daca traia nenea Iancu avea si el tone de cerneala de varsat. Mie-mi plac mult reclamele de genul “ai fost la mare Dorele ?”, reclame genial gandite pentru bravul nostru bobor. Cei care au gandit textele au observat foarte inteligent ca pana la constiinta muncii efectuate, tot beutura este baza … De fapt si la noi se poate spune ca exista un spirit german al calitatii muncii depuse, in sensul respectarii cu sfintenie a unui program bine stabilit de genul: ora 8 – o dushca (asa, de control), ora 9 – trezirea si deplasarea catre locul faptei, ora 10 – ascutirea cazmalei, fumarea unor mahoarce …, ora 11 – mimarea cu aplomb a unui efort muncitoresc, ora 12 – motzaiala de pranz (workeru’ tre’ sa se mai si odihneasca) and so on … Uite de exemplu la noi la bloc o echipa de mesteri tot mimeaza reparatia unor tevi de vreo luna … N-ar fi bai asta, daca nu s-ar intrerupe apa zilnic cate 2 – 3 ore, lasand locatarii sa adune apa de ploaie pentru diverse activitati “boieresti”, precum igiena proprie … Or fi avand si tevile alea o tehnologie atat de avansata incat sunt necesare zile intregi de studiu la sala de lectura pentru invatarea noilor mecanisme de functionare … Or fi si ele ceva de genul “laser frate” …

tarisoara noastra draga

2006-08-06T21:55:00.000+03:00

Dar avem o tara frumoasa pe care nu o putem lua in balon, este numai vina tineretului asta depravat care viseaza blugi si ciunga, pentium si empetrei (ce-o fi si asta …), discoteca haus (asta-i haos deja)… nu putem permite asa ceva tovarasi, clasa muncitoare (mandra ca un soare) trebuie sa-si spuna cuvantul raspicat prin care sa aminteasca de cine e condusa tara asta (cine-i sefu’, cine-i sefu’, eu sint sefu’ … cunoscatorii tre’ sa recunoasca refrenul asta de mare arta si precizie, ma refer la cei care se uita cu sfintenie la taraf tv (sau faras tv)), elementele subversive trebuie sa fie inlaturate ferm pentru a ne lasa aici cu miorita noastra draga, cu holdele aurii de pe ogoare culese cu elan muncitoresc de tovarasii tarani, pentru a face paine pentru muncitorii din fabrici si uzine, acestia la randul lor faurind uneltele atat de necesare muncilor agricole … si uite-asa punem bazele sfintei economii cu circuit inchis (“prin noi insine” sau “noi nu ne vindem tara”). Ca doar si noi avem oameni inteligenti (ma rog, cei care n-au fugit la bulangii de capitalisti si au ramas aici credinciosi tarii) care pot crea lucruri de mare valoare care vor dainui peste timp (exemplu elocvent in imagine :D ).

Eii… la naiba cu vesticii astia imperialisti, unde totul este putred, egzploatarea omului de catre om e la ea acasa, doar la noi este posibil de atins adevarata implinire multilaterala a omului nou, om care se trezeste dimineata, se spala, isi pune basca privindu-se mandru in oglinda si purcede spre o noua zi de lucru la iubita lui saiba (care presupune o tehnica avansata primita in dar cu deosebita noblete de la maretul popor sovietic). Tovarasi, sa fim mandri de maretele noastre realizari: canalul Dunare – Marea Neagra unde au fost numai 2 – 3 victime intamplatoare, de fapt niste betivani neglijenti care oricum faceau de rusine societatea noastra plina de avant revolutionar; modernele fabrici si uzine care ne asigura produse net superioare celor imperialiste; noua fatza a oraselor romanesti, realizata printr-o riguroasa sistematizare, oferind mandrei clase muncitoare locuinte de tip “cutiuta de chibrit” (deci foarte economice la consumul termic) in blocuri superbe, cu linii imprumutate din arta minimalist-cubista si multe altele care “este”.

Asadar asteptam de la ei cereri de azil ca sa ne radem cand nu le aprobam. Ar vrea ei sa beneficieze de asa conditii de trai !

Continuare

2006-08-03T20:43:00.000+03:00

Aa, sa nu uit: totusi avem si noi “integratii” nostri, care corespund mai “multor” norme europene, mai ales la cele de protectie a mediului inconjurator. Pai dupa cum se vede din imaginea atasata cetatenii respectivi conduc vehicule EURO 15 chiar, care nu polueaza DELOC, emisiile acestora fiind complet biodegradabile, deci sunt intr-un fel “environment friendly vehicle” :).

Ma rog, mai avem si alte specimene AFRO 3 in persoana autobuzelor “comunale” (a se citi ce a mai ramas din vechiul parc auto al intreprinderilor de transport).

Dar la capitolul wannabe nu ne intrece nimeni si pentru a-mi sustine teza exemplific printr-o imagine surprinsa intr-o gara pierduta in praful provinciei, cu o cladire vai mama ei, dar cu “pretentii” europene :), ca deh, cu osanalele suntem atat de familiarizati …

Despre integrarea in U.E.

2006-07-31T22:53:00.000+03:00

Trebuie sa declar de la inceput ca acest jurnal o sa aiba o tenta de pesimism pentru ca ASA SUNT EU. Unii sunt foarte optimisti fapt pentru care ii felicit, dar parerea mea este ca optimismul, ca si credinta religioasa, nu se cultiva. Esti optimist / credincios sau NU esti. Nu poti sa fii mai mult sau mai putin credincios. Sau poate ma insel … :)

De fapt tot blogul asta este urmare a lehamitei pe care o am in aceasta perioada. Sunt si io la randul meu un bun roman, adica “full of crap”. Cand totul merge bine nu ma plang, cand e pe dos …

Deci U.E. …tot boboru’ vrea sa accedem in U.E., ca acolo ne asteapta numai lapte si miere. Politicienii bat mult toba pe tema asta pentru ca stiu ca asta prinde la gloata, sunt foarte inteligenti in a face rost de voturi. Ce intelege nea’ Caisa din intrarea asta in U.E. ? Ca totul o sa fie ca-n filme, o sa primeasca niscai euroi ca sa stea cu burta la soare, or sa vina cei din U.E. sa imparta cadouri, ajutoare si mai ales SUGIUC. El sireacu’ nu stie ca nu e chiar asa de roza treaba, prin ce-au trecut altii in momentul aderarii, care au fost sacrificiile … Da’ de fapt cand e saracie nu mai stai sa-ti pui intrebari existentiale. Cand esti jos, unde sa mai cazi ?

Personal imi place sa compar U.E. cu o vila in care Franta ar detine in mod evident bucataria in care se prepara cele mai fine delicatese, Germania ar avea sub tutela garajul cu limuzine, Marea Britanie ar fi responsabila de intalnirile aristocratice de la ora 5, Austria ar asigura muzica la aceste ocazii, Italia – galeria de exponate de arta din casa, Grecia ar avea piscina din curte, Spania – vinoteca si gradina de capsuni :) , Ungaria ar avea grija de caii pentru agrement, Olanda - rastelul de jucarii erotice :) , la baile vilei nu stiu cine ar fi responsabil, dar la wc-ul servitorilor ar fi cu siguranta Romania, Bulgaria & Co.

E o vorba: ”mai ramane ca cineva sa stinga lumina”. Pentru tara asta mi se pare mult prea blanda, eu as zice: “mai ramane ca cineva sa traga apa”. De fapt am si eu, ca orice “bun roman”, o idee “salvatoare”: sa declaram razboi americanilor si cand vor veni sa ne bata la popou sa spunem: sorry, a fost o tampenie din partea noastra; nu vreti sa ne transformati in al 51-lea stat american ? Daca stam sa ne gandim la istoria boborului nostru observam ca DOAR atunci cand am fost condusi de alte natii (turci, unguri, rege german …) am mai evoluat putin, in rest am tot ciobanit mioritza pe playuri bucolic-“mioritice” cu multa mandrie si abnegatie. Miorita mi se pare foarte potrivita a ne descrie ca si popor (doar are are izvoare populare): si de-o fi sa mor … Atitudine fatalista. Pe care o are si subsemnatu’ cu diverse ocazii … ca doar e roman, ce mama naibii ? :)) De fapt in acest moment la mine se aplica foarte bine titlul articolului din Dilema Veche din 7 iulie 2006 semnat de Lucian Mindruta (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=128&cmd=articol&id=2358), titlu care spune intr-un stil caragialesc: “m-am hotarat, nu stiu exact”.

Eu zic sa intram totusi in U.E., sa moara si capra lor care prea e aratoasa si plesneste de sanatate, ca dupa ce ne-or accepta se vor trezi cu alte belele pe cap, cum ar fi libertatea de a-ti alege spatiul geografic pentru desfasurarea unei activitati lucrative, adica libera circulatie a fortei de munca, problema care va genera (zic io) un val destul de mare de emigranti care vor “sufla” in mod perfect legal locurile de munca ale localnicilor din zonele respective, fiind dispusi sa lucreze in conditii mult inferioare celor pretinse de localnici si astfel devenind mai interesanti spre angajare in ochii patronilor. Dar si pana acum cine a vrut sa circule “liber” spre statiile de metrou din Paris, spre pietele publice din Bruxelles sau spre lacurile vieneze populate de lebede si, in general, cam spre orice destinatie europeana (de obicei vestica) a facut-o fara stresul legalitatii, asa ca, iarasi, “m-am hotarat, nu stiu exact” cum ar fi mai bine … pentru noi sau … pentru ei :). Ei au evidente interese sa ne accepte, ca de exemplu necesitatea eliminarii unor bariere tarifare-vamale care diminueaza veniturile din desfacerea produselor lor, asigurarea unui cadru legal care sa le asigure forta de munca ieftina, nevoia de crestere a ponderii populatiei europene pe glob in contextul noilor amenintari demografice reprezentate de China, India …si, astfel, probabil iau in calcul faptul ca pentru a-si atinge telul trebuie sa ia pe corabie si ceva balast est-european.

Pe de alta parte ma uit la noi aici, in “bananier”, unde cei din varf se leagana linistiti pe cate-o craca, se bat pe burta, mananca fructe aruncand cojile peste capetele celor de pe crengile inferioare, iar de la nivelul 2 in jos e o intreaga maimutareala. Sunt comentati cei din esaloanele superioare (le-ai vazut pe gorilele alea de sus de ce banane au parte ?), sunt comentarii intre cei din acelasi esalon (uite-l si pe urangutanul asta ce idei are de a face un partid nou, de parca nu-s destule … ,ce zici frate maimutoi, ne combinam sa-i sapam pe astia de pe craca din stanga, ca e pozitionata mai la soare si cresc banane mai frumoase, ca sa manance si gura noastra ceva …) si sunt comentarii la adresa celor de jos (uite-i si pe astia cum se dau huta toata ziua pe liane si ranjesc in loc sa stranga banane pentru noi). Copacul sta sa se rupa domnilor maimutoi, asa de putred e. Pai ca sa faci o maimutica de pe o craca oarecare sa se miste putin trebuie sa cunosti MACAR o gorila care sa intervina si sa-i dea maimutei respective un mic bobarnac. Dar exista in toata aceasta circoteca si un oarecare consens: toti viseaza marea padure de bananieri din partea vestica a tinutului, padure unde arborii sunt atat de roditori incat toata populatia e ghiftuita si fericita.